Iertarea, un act de compasiune și înțelegere, este o parte esențială a vieții noastre. Fie că suntem bărbați sau femei, cu toții ne confruntăm cu situații în care ne este cerut să iertăm. Cu toate acestea, de-a lungul anilor, am învățat că a ierta de multe ori nu înseamnă să deschidem la nesfârșit ușile inimii. Iertarea nu este un act naiv sau lipsit de discernământ. Iertarea este o alegere conștientă, de aceea, atunci când spun „nu”, este pentru totdeauna.
De-a lungul vieții, am fost pusă în situații dificile în care am trebuit să decid dacă să iert sau nu. Am învățat să iert de multe ori, pentru că am crezut în puterea vindecătoare a iertării. Am văzut cum oamenii pot evolua, cum greșelile pot fi corectate și cum relațiile pot fi reconstruite după un act de iertare. Iertarea este ca o eliberare, o cale de a lăsa în spate suferințele trecutului și de a evolua.
Cu toate acestea, există momente când iertarea repetată devine o povară. Când cineva abuzează de încrederea noastră, ne trădează în mod constant sau ne face rău în mod intenționat, iertarea repetată nu mai are sens. Iertarea fără schimbare și responsabilitate din partea celuilalt devine un act de auto-sabotare. În aceste cazuri, a spune „nu” devine o necesitate.
Astfel, am învățat că iertarea trebuie să fie dublată de conștientizarea faptului că anumite comportamente nu pot fi tolerate. Când o persoană continuă să-și repete greșelile, este important să recunoaștem că iertarea nu va rezolva problema. A spune „nu” în astfel de cazuri nu înseamnă că suntem lipsiți de compasiune sau încrezători într-o schimbare viitoare. A spune „nu” înseamnă să ne respectăm și să ne protejăm propria bunăstare.
Atât iertarea, cât și refuzul de a ierta au un impact semnificativ asupra sănătății noastre mintale și emoționale. Alegerea corectă depinde de context și de capacitatea de a discerne între situațiile în care iertarea poate fi vindecătoare și cele în care este necesar să spunem „nu” și „nu” să rămână.
