Iubirea este cel mai frumos paradox al sufletului: ne face să ne pierdem și, în același timp, să ne regăsim. Dar uneori, ceea ce credem că este iubire e doar o iluzie emoțională — un amestec subtil de atracție, curiozitate, dorință de apropiere și frică de singurătate. Ne putem convinge ușor că simțim iubire doar pentru că ne este bine cu cineva. Dar a fi îndrăgostit cu adevărat nu înseamnă doar să te simți bine, ci să simți profund. (…)
1. Nu îți este cu adevărat dor când nu este lângă tine
Dorul este ecoul iubirii în absență. El nu înseamnă dependență, ci continuitate emoțională — prezența care persistă chiar și în tăcere.
Dacă trec zile, săptămâni, fără ca gândul la celălalt să te atingă, e semn că legătura ta nu are adâncime sufletească.
Poate îți amintești de el/ea rațional, dar nu cu acel fior blând al sufletului care simte lipsa.
În iubirea autentică, dorul e o prelungire firească a legăturii — nu o durere, ci o dovadă de vibrație vie între două inimi.
Când nu simți dor, ci doar obișnuința prezenței, e posibil ca inima ta să nu fi fost implicată niciodată pe deplin.
2. Nu aștepți cu nerăbdare timpul petrecut împreună
Atunci când iubești, simpla idee de a-l revedea pe celălalt creează un mic spațiu de bucurie în tine.
Nu e nevoie de gesturi grandioase — e acea emoție subtilă care face timpul să pară mai ușor.
Dacă însă te simți indiferent/ă la ideea unei întâlniri, dacă îți vine natural să amâni planurile sau să alegi singurătatea în locul prezenței lui/ei, relația ta se află într-un spațiu golit de pasiune.
E un semn că mai degrabă te odihnești în singurătate decât te hrănești din conexiunea cu persoana iubită.
În iubirea reală, întâlnirile nu se „programează” – ele se doresc.
