Există momente în viața unei femei când privirea ei se oprește nu în ochii unui bărbat, ci în golul interior unde ar fi trebuit să existe plăcerea. Când i s-a spus că e „bună la pat”, a zâmbit automat, aproape din educație. Complimentul a sunat ca o medalie, dar nu și ca o atingere reală. Pentru că, undeva, în adâncul corpului ei, orgasmul tăcea. De ani întregi.
Nu e vorba de o disfuncție. Nici de frigiderul emoțional al unei femei „reci”. E vorba de ceea ce se întâmplă când sexul devine o performanță, iar femeia – o actriță fără replici proprii.
Fetele învață devreme cum să fie „bune”. La școală, în familie, în relații. Să fie frumoase, blânde, deștepte, disponibile, apreciate. Să-și țină genunchii strânși și zâmbetul cald. Iar mai târziu, să fie „pasionale”, dar nu vulgare, „pricepute”, dar nu dominante, „să se miște bine” – dar niciodată să nu spună direct ce le place. Pentru că a cere plăcere poate părea rușinos. A o recunoaște, aproape indecent.
Și-atunci, multe dintre noi ajung să mimeze. Uneori din iubire. Alteori din teamă. Alteori dintr-un pact tăcut cu femeile dinaintea noastră, care au fost învățate să tacă și să accepte că orgasmul e opțional, dar „să-ți faci datoria” – nu.
Când un bărbat spune „ești bună la pat”, ce înseamnă de fapt? De cele mai multe ori, e o validare a felului în care l-am făcut pe el să se simtă. Nu o întrebare despre cum ne-am simțit noi. E o frază în care se ascunde egoul, dar nu și intimitatea. Și dacă orgasmul femeii nu e întrebat niciodată ce simte, se închide. Se retrage. Devine o fantezie pe care o joacă doar în singurătate.
Și aici începe ruptura.
Femeile pot avea orgasme. Da. Dar câte dintre ele sunt pentru ele? Câte sunt conștiente, eliberatoare, răvășitoare? Câte sunt un „DA!” visceral, profund, nu doar un zgomot în noapte? Câte dintre ele implică tot corpul și toată ființa – nu doar o zonă anatomică?
Orgasmul real nu vine când el spune „ești bună”. Vine când tu nu mai ai nimic de dovedit.
Când nu mai joci rolul amantei perfecte, ci te abandonezi exact așa cum ești – cu rușine, cu râs, cu sinceritate, cu fantezii nerostite. Când nu mai faci dragoste ca să fii plăcută, ci ca să te simți tu vie. Când nu mai mimezi zgomote, ci lași liniștea să fie parte din act. Când nu te mai concentrezi pe el – ci pe ce simte corpul tău, nervul tău vag, mușchii tăi pelvieni, inima ta emoțională.
Și da, uneori asta presupune să-l pierzi pe bărbatul care vrea doar confirmare. Dar o să te regăsești pe tine – femeia care nu mai acceptă sexul fără suflet, fără prezență, fără adevăr.
Adevăr care începe poate cu o întrebare simplă, dar radicală: „Orgasmule, tu știi că sunt aici?”
Dacă taci, răspunsul lui va fi la fel de tăcut. Dar dacă te asculți cu adevărat, el va veni – nu ca o explozie, ci ca o recunoaștere. A corpului tău, a sinelui tău, a ființei tale.
Pentru că da, poți fi bună la pat. Dar e infinit mai important să fii întreagă acolo. Fără roluri. Fără aplauze. Doar cu tine. Și cu adevărul tău.
