De mici, ni s-a spus că plăcerea trebuie controlată. Să nu râdem prea tare, să nu mâncăm cu poftă, să nu visăm „prea mult”, să nu simțim „prea intens”.
Am crescut cu ideea că bucuria are un preț. Că dacă ceva e plăcut, sigur e greșit. Sigur o să vină și pedeapsa.
Mai ales pentru femei, plăcerea a fost ambalată în rușine. Ai voie să o simți doar dacă bifezi condițiile societății. Dacă ești „cuminte”. Dacă o trăiești doar în „cadru legal”. Dacă nu o arăți. Dacă nu o verbalizezi. Dacă te rogi apoi pentru iertare.
Dar plăcerea nu e un păcat. Este un limbaj al corpului tău. Este un strigăt al sufletului tău: „Sunt vie. Mă simt. Îmi aparțin.”
Plăcerea nu distruge. O face rușinea.
Plăcerea este cunoaștere de sine
Fie că e vorba de o mângâiere, un dans, o gură de vin, un apus trăit cu toate simțurile sau un orgasm care te lasă fără aer – în fiecare dintre aceste momente tu te întâlnești cu tine. Îți recunoști granițele. Sau le depășești.
În fiecare tresărire de plăcere e o revelație: că meriți. Că ești aici nu doar ca să reziști, ci și ca să te bucuri.
Plăcerea este prezență
Corpul tău știe ce mintea uită: că acum e singurul moment care contează. În plăcere, nu poți fi în trecut sau în viitor. Nu poți să te prefaci. Nu poți să fugi. Trebuie să te abandonezi.
Și în acel abandon e o formă de curaj. De încredere. De vindecare.
Plăcerea este vindecare
Atunci când e trăită cu conștiență, plăcerea topește blocaje vechi. Eliberează furii, frici, traume. Unele femei plâng în timpul orgasmului. Altele râd. Altele rămân tăcute. Nu pentru că e doar „o descărcare”, ci pentru că e o reîntoarcere la ele însele.
Corpul își amintește cine e, dincolo de educație, reguli, religie, rușine.
Ni s-a spus că plăcerea e periculoasă. Că ne face slabi. Că ne distrage.
Dar realitatea e alta: ne face vii. Ne face adevărați. Ne așază înapoi în corpul nostru.
O femeie care-și permite să simtă plăcerea nu e indecentă. E liberă. Iar libertatea unei femei a fost mereu ceva ce lumea a privit cu teamă.
Pentru că o femeie care-și cunoaște plăcerea…
– știe ce vrea.
– nu mai acceptă firimituri.
– nu mai tace.
– nu mai cere voie să fie ea însăși.
Așa că, data viitoare când simți plăcerea… orice formă ar avea ea – nu te scuza. Nu te ascunde. Nu o raționaliza.
Las-o să curgă. Să îți treacă prin piele, prin vene, prin suflet. Să-ți amintească: nu ești păcătoasă că simți. Ești umană. Vie. Divină.
Plăcerea nu e păcat. E rugăciunea corpului tău. Rostește-o.
