Ce-și face omul cu mâna lui se cheamă căsnicie
Eu și Andrei am fost ani de zile prieteni buni. Ne-am cunoscut în primul an de facultate și am tras la jugul sesiunii împreună. Chiar dacă n-am ajuns niciodată să lucrez în domeniu, era acel gen de facultate care îți mănâncă mulți ani din viață și care te obligă să înveți mereu. Am crezut la un moment dat că între noi poate fi vorba de mai mult de o prietenie și am încercat amândoi să construim o relație.
Din start, am greșit. Temelia noastră a fost o noapte în care am testat vinul trimis de ai lui de la țară și o dimineață în care ne-a fost rușine să ne privim în ochi. A fost singurul incident sexual dintre noi, alimentat și de faptul că treceam printr-o despărțire dureroasă, așa cum doar iubirile tinere pot lăsa în urmă. N-am mai vorbit niciodată despre asta pentru că nu ne face cinste și a fost de departe una dintre cele mai nefericite nopți ale vieții mele.
Andrei a fost un om absolut minunat și cred că am fi putut fi fericiți împreună. Dar eu nu eram ce avea el nevoie. Provenea dintr-o familie numeroasă și s-a zbătut cu greu să se ridice. Nu avea cine să îl ajute și pentru el era vital să își păstreze locul la buget. N-am cunoscut pe nimeni care să muncească așa cum muncea el și făcea de toate, fără urma de regret sau rușine.
I se aprindeau ochii de pasiune atunci când se gândea la meseria lui și este unul dintre puținii din tagma lui care face încă asta cu devotament și fără să aștepte la schimb nimic altceva. Nu s-a îmbogățit din asta, dar până la urmă, cine s-a îmbogățit din talent și dăruire?
Așa cum spuneam, Andrei a fost un copil neglijat, dar nu pentru că provenea dintr-o familie disfuncțională. Ai lui aveau casă grea cu mulți copii și munceau din zori până în seara, la propriu și făceau acest lucru cu toată liniștea și cumințenia oamenilor simpli de la țară, ca atunci când cresc copiii lor, să ajungă domni și doamne la oraș și să nu fie nevoiți să se spetească așa cum au făcut-o înaintea lor părinții și bunicii.
