Saturn retrograd în Pești până pe 28 noiembrie. 3 zodii își poartă bătăliile karmice în această perioadă

Saturn retrograd în Pești până pe 28 noiembrie. 3 zodii își poartă bătăliile karmice în această perioadă

Saturn retrograd în Pești (1 septembrie – 28 noiembrie 2025) aduce o perioadă de profunzime, introspecție și reconfigurare interioară, în care realitatea și iluzia se întâlnesc pentru a fi puse la încercare. Saturn, Marele Învățător și Lord al Karmei, atunci când parcurge semnul mistic și sensibil al Peștilor, aduce teste legate de credință, compasiune, spiritualitate și granițe subtile. Retrogradarea amplifică aceste teme, transformându-le în lecții interioare, uneori grele, dar extrem de necesare pentru maturizarea sufletului.

Încă de la începutul lunii septembrie, chiar din prima zi a lunii, Saturn a revenit în semnul Peștilor și va rămâne aici până aproape de sfârșitul lunii noiembrie, mai exact pe 28 noiembrie 2025. Această revenire marchează în același timp închiderea unui ciclu mai amplu inițiat în martie 2023 — un ciclu în care s-au pus bazele unor lecții karmice și psihospirituale legate de credință, sacrificiu și limite. Prin urmare, nu este o simplă tranziție temporară: multe dintre temele și confruntările pe care le-am traversat în 2023 revin acum în centrul atenției, ca un reminder — sau, în unele cazuri, ca un semnal de alarmă — menit să ne arate dacă am reușit cu adevărat să integrăm și să asimilăm acele învățături.

Cotește continuarea pe Garbo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here