Intensitatea unei femei nu e despre cât de mult cere, ci despre cât de mult simte. Despre cât de prezentă e în propriul corp, în emoție, în dorință. E despre o vulnerabilitate care nu mai poate fi ambalată frumos. Și, uneori, pentru un bărbat care nu știe să conțină profunzimea, tot ce e autentic pare… prea mult.
A fi intensă e un dar. Dar, în fața unui bărbat nesigur, devine un diagnostic. O acuză. O etichetă pe care o lipește pe fruntea ta pentru că nu știe ce să facă cu tine.
Și totuși, în intimitate, devine o altă poveste. Acolo, în carne și piele, se activează toate fricile lui, toate rușinile lui, toate dorințele lui refulate. Și, în loc să se conecteze, te penetrează cu furie. Cu o nevoie de dominare, nu de iubire. Cu o ură mocnită pentru faptul că-l faci să simtă. Pentru că femeile intense, când sunt iubite cu adevărat, scot la lumină tot ce e uman în bărbat. Dar când nu sunt iubite, scot doar frica de control pierdut.
Când face sex cu tine ca și cum te-ar urî, nu e despre tine. E despre faptul că îl obligi, fără să vrei, să simtă tot ce a evitat toată viața. Tu ești doar ecranul pe care își proiectează neputințele.
Și poate că ai confundat pasiunea cu durerea. Intensitatea cu dorința. Ai crezut că dacă te vrea cu atâta furie, înseamnă că te iubește. Dar e o greșeală pe care multe femei o fac. Să creadă că sexul violent emoțional e dovadă de iubire reprimată. Când, de fapt, e adesea o expresie a disprețului față de tine. Sau față de el însuși.
Nu ești prea intensă. Doar că el e prea puțin capabil să te vadă cu adevărat. Și să te atingă cu reverența pe care o meriți.
