Căutam să ajung cât mai repede acasă, era ziua de naștere a soției și îi cumpărasem un buchet de flori, un parfum și o cutie cu bomboane de ciocolată. Devenisem cuplul care nu avea nevoie de prea multe atenții, de cadouri elaborate sau de mimarea unei realități fantastice. Nu ne ascundeam când ne certam și nu ne sărbătoream cu mare pompă zilele de naștere.
Azi ne trăiam viața mai mult ca pe o corvoadă: după zece ani de căsnicie, nu aveam copii și nici casa noastră, pentru că avusesem grijă să facem rate pentru a ne cumpăra mai întâi mașini și mai apoi, de la bancă, ne-au refuzat când am vrut și casă. Trăiam cu chirie și, de câteva ori, ne-am văzut aruncați în stradă, dar am râs și ne-am căutat repede altă locuință.
Azi totuși se întâmplase ceva special și am decis, după cum am spus, să cumpăr flori, parfum și o cutie cu bomboane. Ciocolata era preferata ei, parfumul a fost ales după plăcerea mea și florile au fost cumpărate din restul găsit prin portmoneu, nu-mi plăceau nici mie și clar nu aveau să-i fie pe plac nici ei.
Urcasem în autobuzul ce ducea spre locuința aia nenorocită de la etajul zece din blocul în care liftul mergea doar când aveai nevoie să cobori și niciodată când trebuia să ajungi sus fără limba scoasă de un cot. Urcasem în autobuz și pornisem către soția mea pentru că azi era una dintre cele mai speciale zile din viața mea, aveam să-i dau o veste care ne putea schimba viața definitiv.
M-am așezat pe un scaun și două stații am privit când în gol, când la buchet sau la cutie, când la parfumul care – o să râdeți – dar tot în cutie stătea plictisit și nu schița nimic. Evident, nu? Cum să schițeze un parfum ceva? Două stații și mai erau patru, dar, preț de o secundă, am avut senzația că se face mai întuneric și am băgat de seamă că o fustă lungă se apropiase periculos de mult de mine. Mă uit și văd cum fusta se continua cu o bluză a cărei mânecă tot suia și mai văd cum din mânecă iese o mână ce urca și mai sus, până la bară, și-mi spun: asta este o femeie fără loc.
Mă ridic într-o fracțiune de secundă cu intenția de a-i ceda locul, dar, fără să vreau, calc piciorul doamnei ce, desigur, ieșea de sub fustă și continua nestingherit spre sol, și calc așadar pantoful ce adusese creatura până în sufletul meu. În același timp, aud un strigăt de durere sau, mai bine spus, de luptă și văd, pentru că am apucat să văd, cum ea dă cu poșeta și un domn de alături ripostează cu stânga, după care încep să dea în grup și, la învălmășeală, mi-au rupt florile, mi-au spart parfumul și mi-au împrăștiat pe jos toate bomboanele ce nu au avut răbdare acolo, în cutie, să ajung acasă.
Cu un ochi vedeam bine, cu un altul puțin în ceață și, cu gândul împăcat că am vrut să fac o faptă bună, am ajuns acasă unde, fără cadou, bătut și mirosind a parfum de femeie, nu am fost crezut nici în ruptul capului că eu doar îmi doream să sărbătorim că am fost promovat și că, în curând, o să putem să ne luam un apartament în rate.
Da, m-a ferit Dumnezeu de un încă un credit, dar și de soția care, cel mai probabil, se săturase de căsnicie și căuta doar un pretext să scape de mine.
