Într-un laborator liniștit din Viena, în 2012, un grup de fizicieni a realizat un experiment care părea imposibil. Au lansat doi fotoni entanglați — particule de lumină legate între ele dincolo de spațiu și distanță — într-un montaj cuantic complex. Unul dintre fotoni a fost măsurat imediat. Celălalt a fost întârziat printr-o fibră optică foarte lungă. Când cercetătorii au comparat rezultatele, au descoperit ceva tulburător: măsurătoarea primului foton părea influențată de cel de-al doilea, care încă nu fusese măsurat. Cumva, viitorul părea să afecteze trecutul.
Acest fenomen uluitor a fost confirmat ulterior în mai multe experimente desfășurate în alte colțuri ale lumii. Astăzi este cunoscut sub numele de Delayed Choice Quantum Eraser — o idee care răstoarnă percepția obișnuită despre timp: actul de a observa o particulă poate să se extindă retroactiv și să modifice ceea ce s-a întâmplat înainte de observație. Cercetătorii subliniază că nimeni nu trimite mesaje în trecut. Însă ceea ce vedem sugerează că, la nivel cuantic, timpul nu se supune aceleiași săgeți lineare cu care trăim în viața de zi cu zi.
În fizica clasică, cauza precede mereu efectul. În mecanica cuantică, particulele nu par să respecte această regulă. Dacă un foton „primește alegerea” de a se comporta ca particulă sau ca undă, comportamentul său nu este stabilit până când nu este măsurat. Și, incredibil, modul în care alegem să îl măsurăm poate decide retroactiv cum „s-a purtat” înainte de măsurătoare. Nu mai vorbim doar de o teorie: acest efect a fost observat în laboratoare, în experimente publicate în reviste științifice, cu detectoare ultrasensibile și surse de fotoni de ultimă generație.
Într-o variantă celebră a experimentului, un foton a fost împărțit în doi „gemeni” entanglați. Primul a fost trimis direct către un detector. Cel de-al doilea a trecut printr-un sistem unde oamenii de știință puteau alege să păstreze sau să șteargă informația despre traseul său — dar această alegere se făcea după ce primul foton fusese deja măsurat. Rezultatul straniu: măsurătoarea timpurie a primului foton era corelată cu alegerea făcută ulterior asupra celui de-al doilea, ca și cum particula ar fi „știut” ce urmează să întâlnească perechea sa.
Această situație zdruncină fundamentele cauzalității. Nimic nu călătorește mai repede decât lumina, deci relativitatea nu este încălcată. Însă implicația este mai profundă: la nivel cuantic, realitatea nu este fixată decât atunci când este observată, iar uneori observația din prezent pare să sculpteze trecutul.
Unii fizicieni cred că acest fenomen indică un univers interconectat fundamental, unde spațiul și timpul sunt doar fețe ale aceluiași întreg. Alții se întreabă dacă timpul însuși nu este, de fapt, o iluzie emergentă — un cadru ordonat pe care îl percepem doar atunci când privim realitatea la scară mare. Cert este că, pe măsură ce explorăm mecanica cuantică, realitatea încetează să mai arate așa cum o știm.
Și atunci rămâne întrebarea: dacă prezentul poate rescrie trecutul… ce altceva ar mai putea fi posibil?
