În cazul ei, era adevărat: era extrem de frumoasă și cu toții o considerau fie inabordabilă, fie deja cuplată iremediabil cu vreun Făt Frumos plin de calități de toate felurile, inclusiv materiale, fie – de ce să nu recunoaștem – exagerat de proastă, așa că toți o priveau, de la distanță, cu admirație sau invidie – căci nu puteau, totuși, rămâne indiferenți – dar nimeni nu se apropia, de parcă i-ar fi ars. Și, într-un fel, poate că aveau dreptate, ei, muritorii de rând, trebuiau să-și țină inima ferită de focul ochilor ei mari și negri, al buzelor cărnoase și ușor întredeschise prin care se ghicea vag o dulce strungăreață, al părului roșu și nebun, al taliei nefiresc de flexibile, de parcă nu ar fi fost construită, precum toți ceilalți, din carne și oase, ci, precum zeitățile, din materiale inefabile, inimaginabile și, până la urmă, inexistente. Dacă ar fi spus că se hrănește cu mană și nectar în exclusivitate, nimeni au ar fi contrazis-o. Dar ce folos? Ce folos, dacă era atât de singură?
Avusese două prietene bune care, rând pe rând, au părăsit-o, căci, odată cu vârsta, au înțeles că frumusețea ei putea fi o reală amenințare la adresa fericirii lor amoroase și nu vrut să riște, deși ea, nici în ruptul capului, nu ar fi acceptat să le facă una ca asta prietenelor ei. Au crezut-o, dar, vorba aceea, paza bună trece primejdia rea, așa că au început s-o evite tot mai mult până când s-a trezit că nu mai avea nici prietene.
Atunci, s-a gândit că poate ar trebui să facă ea primul pas, să-și arate disponibilitatea. Doar că… a fost interpretată greșit. Așa au început aventurile de-o noapte. La început, a plâns. A suferit, s-a învinovățit și s-a urât, ajungând la concluzia că ea poartă responsabilitatea acestor eșecuri. Mai apoi, însă, s-a obișnuit să ia din aceste aventuri doar momentele acelea când se mințea că nu mai era singură, când se mințea că cel ce-i dorea trupul îi dorea, în egală măsură, și sufletul și că îmbrățișarea aceea nu era chiar sterilă. Și, o vreme, a reușit să se creadă. Parcă se mai atenuase senzația de singurătate, deși începuse să se simtă murdară.
Apoi, a început, fără să vrea, să accepte mai mult. Să fie recomandată din bărbat în bărbat. Asta, da, nu accepta niciodată bani, astfel că i se dusese vestea că e singura prostituată din oraș care lucrează gratis. Și, deși nu era prostituată, se comporta și era văzută ca și când ar fi fost una. În scurt timp, ajunsese de nerecunoscut. Frumusețea i se ofilise vizibil, anii de degringoladă își puseseră amprenta pe chipul ei. Și, când, în sfârșit, a văzut și a înțeles că-și bătuse joc de ea însăși și de frumusețea ei… s-a bucurat! Acum era una din mulțime, acum, cu siguranță, avea să găsească un suflet care să-i fie alături, căci tot ceea ce-și dorise vreodată fusese s-o iubească și pe ea cineva…
