Sunt căsătorit cu o femeie ușoară

La început, nu mi-am dat seama, dar acum, după 25 de ani de relație, am toate dovezile necesare. Aș putea depune actele de divorț și dacă aș locui pe Lună, dar o iubesc și am decis să rămân cu ea.

Da, sunt căsătorit cu o femeie ușoară, da, am proprietatea termenilor, știu exact ce spun și nu numai, am dovezi clare, am prins-o în repetate rânduri cu alți bărbați. Inițial, am crezut că sunt gelos fără motiv, că-mi imaginez lucruri, că mă comport aiurea în relația cu ea, dar timpul mi-a adus toate răspunsurile, confirmându-mi toate bănuielile.

Acum 20 de ani, eram la mare, am plecat dimineața la plajă și ea a rămas în camera de hotel. Mi-a spus că are o vagă durere de cap, mi-a spus că, probabil, a făcut insolație. Făcuse legătura cu un vecin de cameră din hotel, o făcuse acolo, când a coborât până la recepție să ceară niște informații în legătură cu zilele de cazare. Nu, nu aveam telefon în cameră, cârcotașilor. Da, a rămas în hotel și, când m-am întors, am fost pe punctul de a-i surprinde pe cei doi proaspăt îndrăgostiți în cameră. El ieșea exact când eu am dat să intru. Mi-au spus că nu se mai oprea apa în baie și că individul a ajutat-o să nu facă inundație. Ani de zile m-a frământat genul acela de inundație, ani de zile m-am întrebat dacă curgea și nu se oprea sau dacă ea s-a scurs și el a strâns-o bine în brațe, să nu cadă, sărăcuța, să nu se rănească. Cert este că a salvat-o, trăiește și acum, ne-a scutit de-o plată suplimentară. Nu, nu aveam camera asigurată.

A doua abatere nu a întârziat să apară. Tot în acel an, m-am întors dintr-o delegație mai repede și, când am dat să intru în bloc, m-am intersectat cu unul care m-a salutat și mi-a spus pe nume. L-am oprit și l-am luat repede. Omul s-a speriat și mi-a spus că de pe ușa mea știe cum mă numesc și că m-a recunoscut pentru că, la mine în dormitor, am o poză cu soția. M-a întrebat: Hai, spune repede, este sau nu adevărat? Da, așa era, la mine în dormitor era o poză și pe ușa de la intrare scria numele meu. O să întrebați, logic, cine i-a deschis și am să vă spun că ea, da, i-a deschis și, culmea, l-a dus exact în dormitorul nostru. Pretinde că și ăsta era instalator, că se defectase caloriferul, curgea și nenorocitul acela și, evident, s-a găsit să curgă exact când eram eu plecat, exact ăla din dormitor, de lângă poză și normal, omul tolănit în dormitorul nostru exact cu burta în sus, cum îi place ei, a văzut poza, firesc, cu susul în jos și a întrebat dacă eu sunt domnul…

Am înghiți în sec. La câțiva ani după, am asistat și la o altă scenă, tot când mă întorceam, tot când ea a rămas singură și tot amintiri neplăcute am și de acolo, dar cea mai proaspătă fază este de ieri, cea mai proaspătă fază este de la noi din sufragerie. A venit un zugrav pe la noi și a rămas mai multe zile, avea de zugrăvit apartamentul. Normal, eu m-am dus la muncă și el a rămas să muncească la mine acasă. Ea a rămas cu el în apartament. Ieri a venit ziua de plată, am plătit manopera și omul a fost nemulțumit de ciubucul primit și mi-a spus că este cam puțin, că pentru toate serviciile prestate nu-s suficienți bani. Și l-am întrebat, Care toate? Și mi-a dat o listă, o trăsese pe trafalet în fiecare zi, de cel puțin trei ori. Așa a cerut doamna, asta a fost explicația. Dacă nici asta nu este probă, eu nu mai zic nimic. Am scos banul și am plătit! Doar nu era să rămân dator și să strige ăla prin oraș după mine că nu am fost capabil să plătesc comenzile soției mele.

Nu, nu plec, sunt tăbăcit bine, nu pot să plec, mă ține captiv între cei doi sâni obraznici și nu pot să respir bine, când sunt cu ea nu am suficient oxigen în sânge, dar am suficientă adrenalină. Sunt soțul ei și mă bucur când îi văd că pleacă, că se oftică și se întreabă ce a găsit o femeie ca ea la mine. Vă răspund tot eu, bani!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here