M-a părăsit pentru un tip sincer, pentru un bărbat bine îmbrăcat, a plecat cu un individ pe care până și eu îl admiram.
Sunt distrus, o iubeam, dar o mințeam pentru că eram dependent de jocurile de noroc. Într-un fel, și ea a fost vinovată, dar acum nu mai vrea să recunoască. Venise într-o zi de la muncă, nu vă dau multe detalii, era corporatistă, și venise de acolo cu o invitație la un cazino.
Toate colegele ei vorbiseră ca în următoarea sâmbăta să petreacă împreună într-o sală de jocuri. Se gândiseră că acolo au să găsească aventură, mâncare gratis și băutură fină la discreție. Unele îi povestiseră soției mele că inclusiv au să găsească bărbați cu buzunarele doldora ce le vor satisface și alte pofte, alte dorințe.
Așa am intrat eu prima dată în viața mea într-un cazino. M-am dus cu ea pentru că îmi era frică, pentru că eram deja gelos pe undeva prin colțul minții, pentru că o vedeam plecând de acolo cu un bărbat arătos, într-o limuzină, și o mai vedeam la picioarele lui, în genunchi, mângâindu-i părțile moi sau dure și înfruptându-se cu poftă din el ca dintr-un tort imens.
Am ajuns la sala aia nenorocită de joc și așa a pornit o morișcă ce a produs mult curent în buzunarele mele. Da, de atunci m-am curentat constant, de atunci nu am mai avut grijă de ea, din acel moment, viața mea s-a schimbat. A fost o vreme în care m-a implorat să renunț, dar gândul meu zbura mereu la ea, la sala de joc, la ruletă, la posibilitatea de a recupera pierderile.
Niciodată nu am acceptat situația, mereu am încercat să mă scot, căci mereu am simțit că o să vină și ziua mea, că o să recuperez ceva, dar tot mereu plec cu portofelul plin și mă întorc stors, mă întorc și mă perpelesc, pentru că azi nici măcar nu mai este aici să mă consoleze. A trecut acea vreme!
Pe undeva și ea este vinovată, dar acum m-a abandonat. Ieri am trecut pe la el, pe la noul ei iubit. L-am implorat să-mi împrumute și mie câteva sute de lei, i-am promis că i-o las lui, că o las și nu o mai caut. Într-un fel, i-am vândut-o, i-am recunoscut practic că acum este a lui. Omul s-a uitat la mine cu scârbă, l-am simțit și văzut… Mi-a aruncat câteva sute pe jos și a plecat înjurând. Mi-a promis că, dacă nu mă potolesc, o să-mi rupă botul… Un idiot!
În aceste momente, scriu din parc, de pe telefon, și mă gândesc să-l vând, poate mă scot! Când o să am bani, o să mă opresc, o să mă duc și o să o rog să se întoarcă acasă. Este iubita mea și, v-am spus, eu nu renunț și nu accept pierderile atât de ușor.
Vă implor, ajutați-mă și pe mine, veniți cu o vorbă bună, hai, ajutați-mă cu un ban! Poate mă scot…
