Chiar nu mai înțeleg cum stă treaba cu bărbații

Am făcut tot ce mi-a cerut și, după ce m-a prostit, m-a și părăsit, a zis că nu-i mai plac, că preferă virginele. Și acum plâng, cine mă mai ia pe mine, așa devastată toată, că m-am bucurat când am văzut că era bine dotat. Mi-a spus o prietenă că mă refac, că-mi revin la o dimensiune onorabilă…

Ce să fac? Am văzut că aici abordați și subiecte mai fierbinți și am zis că poate găsesc pe cineva cu experiență care să-mi explice si mie cum stă treaba. Am auzit că există inclusiv posibilitatea de a merge la medic și că acolo te face ca nouă. Este adevărat? Eu am fost la unu’ acasă care spunea că este doctor în așa ceva și l-am lăsat să se uite și m-am încins și în loc să mă repare, mai tare m-a deranjat, iar pe urmă mi-a recunoscut că nu este medic și, mai mult, că este căsătorit.

Uneori sunt atât de naivă, ca-mi vine să-mi trag una. Și uite așa am procedat și cu următorul, eu m-am plâns, el m-a consolat, nu mi-a spus nimic, și-a făcut treaba repede și nici cu acela nu m-am mai văzut că a plecat la mă-sa în State și nu a mai revenit. Mi-a spus mama că, dacă mă iubea, nu mă lăsa acasă. Chiar nu mai înțeleg cum stă treaba cu bărbații ăștia, că eu am fost deschisă cu mai mulți și am cam pățit la fel.

Da, pe câte unul, trebuie să recunosc, l-am mai simțit si a doua și chiar și a treia oară, dar când le spun că sunt măritată, se prăpădesc de râs în prima fază și, mai apoi, după ce le arăt certificatul, dispar ca măgarii în ceață, nimeni nu-și asumă sentimentele acestea recente, nimeni nu mai recunoaște nimic. Doar proasta de mine vrea să mai fie sinceră în ziua de azi.

Da, fetelor, soțul meu, acela de m-a rupt toată era grozav. A plecat și nici măcar nu mi-a semnat actele de divorț. Acum sunt și singură, și măritată, și răvășită, și părăsită. Nu vă mai țin, poate aveți treabă, poate dă al meu de voi – de fostul meu spun – și o să mă înțelegeți mai bine. Nu-mi dau numele aici, pentru că vreau să mă mai plâng la vreo doi, trei, patru… Vă pupă fata mică cu gura mare!

Pamflet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here